08. Un moment în care te-ai simțit mulțumit cu viața ta.
Imi place sa nu regret nimic, nimic din ce fac sau ce spun, nimic din cum simt sau reactionez. Dar e imposibil. Mereu regret lucruri, mereu vreau sa le repar, mereu vreau sa schimb trecutul. Si totusi sunt un simplu om. Mintea mea nici macar nu poate intelege ce inseamna schimbarea sau timpul. Le percepe existente, le defineste ambiguu, le simte prezenta pe cont-propriu. Dar nu le poate altera. E suficient de greu sa le percepi in viata cotidiana, iar uneori o faci prea tarziu, incat regreti, dar sa le poti si deriva.... e imposibilitate bruta. Este ceva inuman. Viata e facuta incat ai "sansa" sa le descinzi, sa le descoperi. Intreaga viata este o revelatie. Iar la sfarsitul ei, cand mintea e maturizata la cel mai inalt grad uman, trece in nefiinta, ceva mai presus de timp si de schimbare, ceva mai presus, de corp si de culoare, de viata. E ceva divin, sacru. Si... acest intreg si amplu proces de maturizare a mintii este totusi mult prea scurt pentru a regreta trecutul. Indiferent de prostiile infantile facute in trecut, de reactiile improprii pe care le-am mai exercitat, de automatismele jenante pe care nu le pot controla, indiferent de cat de mult as dori sa le schimb, nu regret. Indiferent de cum arat, cum zambesc si cum plang, sunt mereu multumita si multumitoare ca traiesc. Ca am sansa asta! Sunt mereu multumita cu viata mea neperfecta*, copilareasca. Perfectiunea insasi e imperfecta. "Mereu" poate deveni mai perfect**...
*Stiu ca "neperfecta" este o forma gresita.
**Si stiu de asemenea si ca nu exista forma "mai perfect"
*** Dar pur si simplu... inima mea spune ca asa trebuie sa fie.
Deja e prea multa perfectiune :)) ! Certurile astea iti odera prea multa inspiratie ;)).
RăspundețiȘtergereNu pricep. :))
ȘtergereE multa pentru ca asa trebuie sa fie. :)))
:) Ooo,daa.Perfecţiuneee!:*
RăspundețiȘtergereFoarte frumos ai vorbit despre perfectiune si imperfectiune.!:)
RăspundețiȘtergere