For her.

Nu stiu sa consolez oameni. Nu stiu sa spun vorbe dulci care sa aline durerea ta.
Dar acum iti scriu asta ca sa vezi ca sunt langa tine. Si chiar sunt. Am lacrimile tale. Pe chip, in ochi, in suflet, in mana. Peste tot.

Nu meriti sa suferi asa. Esti prea buna, prea tu, si prea o prietena buna ca sa patesti asta.
Imi pare rau.
Imi pare rau.

Nu meriti sa stii ca acela a fost ultimul "ramas-bun". Ultima imbratisare. Ultimul ras impreuna.
De ce? De ce a trebuit sa fie ultimul? De ce e atat de crud totul? Nimeni nu merita sa fie atat de crud totul.
Sunt langa tine. Si uite ca nici nu am sens acum.
Gandeste-te ca el poate fericit acolo unde s-a dus. Gandeste-te ca o sa isi tina promisiunea de acolo, de unde e. Gandeste-te, chiar daca stiu ca nu poti.

Eu sunt aici, prietena ta. Si uite ca nu am nici macar destule cuvinte pentru tine. Dar am lacrimi.

...and a very big hug.

Goală

Din colecția Trashed and Scattered

Goală.

Dureros de goală pe dinauntru.

Vreau să-mi sfărâm aripile de conştiinţă. Să nu mai gândesc, să le evapor în propria-mi goliciune. Mintea-mi de aripă gravată-n timp să se stoarcă de toată voinţa şi visul ce ma dor, să mi se scurgă printre vene şi articulaţii putrede. Să se absoarbă-n inima cadaverică, să-i impună şi ei festinul lipsei. Să fie un întreg, să nu mai fiu goală pe dinauntru. Să nu-mi mai fie mintea aripă.   

Şi să-mi sugrum durerea tot in mine. S-o crucific, s-o zgârâi cu unghiile-mi amorţite intrate-n carne. S-o zdrobesc de ţesuturile firave. S-o înghit fără să-mi pese: lacom, egoist. S-o simt pe limba-mi fără viaţă, mlădioasă, să-i savurez gustul piperat, metalic de ecou şi de-amintire. Să-mi radieze durerea prin pieptul cornos şi să mi-o spânzur de mâinile-mi osoase. Să geamă durerea de durere, aşa ca mine.

Dar răcnesc eu în locul ei, ca să moară tot în mine. Să piară tot înlăuntrul meu, în inima impletită-n aripile minţii mele. Să fiu din nou goală pe dinautru. Dureros de goală pe dinauntru.

Și-mi tot iubesc durerea închegată. Este tot parte din neantul cutiei toracice abstracte, tot parte din țesuturi vagi, din pori încâlciți și slabi. 

Traiectorie

Primul articol din colecția: Trashed and scattered

...beznă.... 

...întuneric...

"...și totuși plin de lumină, atât de plin, încât având numai lumină, aceasta nu întâlnește nimic în cale și este beznă..."

Ți-am zis să pleci, te-am alungat din lumea mea lipsită de virilitate. Am vrut să ieși din mintea-mi pustiită... pentru că mereu erai acolo. Prea mă-nnebuneai cu al tau zâmbet mimetic. Îmi erai suflet și corp, îmi sorbeai viața treptat, puțin câte puțin cu fiecare clipire. Rămâneam, dar numai iubire juvenilă lăcrimândă. Mi-erai indispensabil, mi-erai aer greu și lumină divergentă. Mi-erai Soare, astru pe retina ochilor mei străvezii.

De-asta te-am alungat, am vrut sa pleci. 

Mă doare însă sobru-absența ta. M-am săturat să-mi tremure venele a tine. Umbra-ți de cărbune incandescent mi-a rămas grefată pe a mea. Ce mai pot face acum? Nici nu mai văd un alt soare, nicio constelație, nici nu mai simt viața. Nu-ți mai simt reverberația profundă-n mine. Nu-ți mai pot simți mirosul nevrotic amărui pe existența mea...

...și mă doare. Am vreo scăpare din capcana-ți austeră? Am vreo șansă în viața ta?

Nici nu știi cât regret că ți-am zis să pleci. Mintea-mi tardivă nu știa ce vrea, nu conștientiza dependența de tine. Puteai să rămâi, să nu ma asculți... și să rămâi.

Bloodshot eyes.

Vedeam prin ochi insangerati un praf de vis si-o pulbere de tine. Era atat de plumb, doar ca atat de vie! Iti plimbai mana pe fata mea, iti gravai amprentele in mintea mea. Vedeai prin fatada acra si rigida vizibila tuturor. Simteai neputinta-mi. O sorbeai. Iti placea. Profitai de ea.
Vedeam cu ochi insangerati realitate visinie. Tu o nuantai, o faceai sa fie vie! Imi inlocuiai ambiguul soare, imi absorbeai virilitatea cerului. Iti doreai sa te vad numai pe tine. Simteai nesiguranta si zambeai. Puteai fi totul prin ochi-mi insangerati. Dar ai plecat, iar ochii mi i-ai lasat asa.
Vedeam prin ochi insangerati focul intunecat al privirii tale ce mintea. Dar nu am vrut sa cred in el. Am asteptat pana ai plecat si mi-ai lasat inima scrum. Apoi focul s-a stins, au ramas doar lacrimi jaratice de plumb.
Si chiar si oarba, prin ochi insangerati vedeam fantoma ta. Atat de mult am vrut iubirea-mi sa persiste. Ea era singurul lucru pentru care traiam si muream in fiecare zi in propriu-mi cotidian sumbru. Mi-ai luat lumina, si inima, si gandul. Mi-ai luat totul. Ai lasat in schimb un corp gol, cu ochi insangerati.

Merit, deci pleaca, du-te, si lasa-ma sa ma doara!

.

Du-te. Du-te si lasa-ma in pace. Nu vreau sa aud nicio scuza, nicio vorba din partea ta. Vreau sa plang in legea mea.

Lasa-ma! Vreau sa tremur singura infierbantata in camera luminata doar partial . Vreau sa simt inaduseala nervilor ce ma coplesesc, ce imi cutremura mintea. Vreau sa aud melodia hardcore de la difuzoare, sa simt prin toata fiinta fiorul sentimentelor inghesuite printre acordurile de chitara si silabele tipate.

Pleaca! O sa fiu bine in singuratatea mea. Nu am nevoie de tine, doar e viata mea! O sa imi inghit tristetea difuza, o sa o separ de restul sentimentelor, o sa o inghesui in umbra mea – sa se innegreasca din ce in ce mai tare. Umbra nu ar fi neagra daca nu ar putea refugia unele simtiri; sa stea acolo, uitate, sa nu mai bantuie caile solitare din mintea mea precum o himera efemera din vis, precum le bantuiai odata tu.

Du-te! Lacrimile sunt dulci si incep sa le cunosc. Dulceata lor alina durererea scrijelita de degetele tale pe sufletul meu. Si doare. Chiar doare. Dar lasa-ma sa ma doara, stiu ca merit. Merit pentru ca nu am ales ceea ce trebuie, pentru ca nu mi-am ales prietenii potriviti, pentru ca mi-am ales un anturaj care nu e de mine.

Merit, deci pleaca, du-te, si lasa-ma sa ma doara! 

Nu, nu, nu!

Voi fi scurta: Nu te incheia, vacanta! Nu ne parasi atat de brusc! :((

Si totusi visez...

Aici este poezia cu care am participat la Concursul Libris de pe blogul ............Secrets from Books......... si, desi nu am castigat, mi-a placut enorm de mult sa o compun. 

Si totusi visez....

Visez… acolo, pe edenul pamantean de roua pura, jad lucios,

Cu ochi-nlacrimati de sperante-nsirate pe jos,

Riscand totul pentru ceva incert….

Visez… in paradisul meu inert, incoerent.

Trec… Dintr-una-n alta, din viata-n chin, din chin in iad,

Si totusi sper ca al meu cer alterat

Va reveni la puritatea lui de-odinioara diafana

Aceea, mult dorita de voina mea bolnava.

Traiesc… intr-un cosmar angelic chiar, necunoscut,

Iar viata mea depinde de tot ce tu ai vrut.

Si mi-ai trimis scrisori insangerate

Invelite-n albastrul limpede si mincinos al ochilor tai.

Si le urmez … Le urmez cu tremuranda-ardoare

Vreau sa te am… Nu mai am rabdare!

Sa-ti simt atingerea molatica, evanescenta-ncerc

In mesajul filelor la sfarsit semnate cu-n amplu semicerc…

Himera fiintei tale din neant venita m-a-ndrumat

 Sa uit de tot, de toate,

Sa abandonez vechea mea viata plina doar de necurat

Si sa-mi dezlantui pretutindeni copilaria…. Poate!

Stiu ca usor ma striveste-amurgul simplu, rece

Si stiu insemnatatea unui gest febril, minuscul ce conteaza.

Dar nu fac absolut nimic. Constientizez doar ca am o rana….

Insa te urmez orbeste.

Mai vars o lacrima infometata de tine ce-mi vibra in piept.

Sunt fragila… stiu… dar macar incerc. Si sper…

Ca intr-o noua zi… Cu-n nou hieratic rasarit, 

Cand cea de-a treisprezecea scrisoare se va adeveri,

Privirile noastre vii din nou se vor intalni.

Visez… sa ma inalt din acest haos crud…

Sa vad rasaritul vital … dincolo de treapta lumii mele,

Sa simt ascunsul din ale tale treisprezece scrisori….

Pline de cuvinte dulci… ce dor…

Nu te supara!

Stau ... Pe fotoliul scund si care acum pare mai tare, cu luna deasupra-mi si lacrimile crude cu greu potolite. Incerc sa mi le sterg, sa fiu tare, dar nu pot. Imi e greu fara tine, cand stiu ca nu mai dispun de alinarea ta. Cum sa imi cer scuze pentru ce am facut? Ma gadesc la tot, la toate actiunile mele inconstiente.... La faptul ca nu stiu de ce esti suparata pe mine! Crede-ma, nu am vrut sa te ranesc, sau sa te fac sa iti pierzi incrdderea in mine. Mi-e atat de greu. Te sun, te sun, te sun. Si de fiecare data imi inchizi. Incerc sa fac ceva sa ma auzi, te strig cat pot de tare in mintea mea, dar stiu ca nu ma auzi... De ce trebuie ca lungimile gandurilor sa fie atat de limitate? Sa nu poata iesi din propria persoana? De ce nu imi poti citi mintea sa vezi cat de tare imi pare rau ? Macar spune-mi, raspunde-mi o data... Si zi-i ce am facut. Vreau sa stiu!. Sa pot repara! Sau macar sa imi pot sincer cere scuze. Este noapte, suficient de tarziu incat ai mei sa nu ma mai lase sa sun! Daca era zi , daca soarele ar fi stralucit pe cer, as fi facut tot ce as fi putut sa dau de tine. Vorbeste cu mine! Sau cu oricine altcineva!
Incerc sa iti scriu asta, dar nici macar atat nu mai pot. Siroaie de lacrimi fluizi imi impodobesc obrajii, iar roseata de copil ma cuprinde. Te rog, asculta ce am de spus. Gandeste-te la clipele petrecute impreuna. Gandeste-te ca eu nu voi fi linistita. Sau macar nu pretinde ca nu am fost niciodata prietena ta. Mereu ai putut avea incredere in mine, de ce nu crezi si acum?
Sunt sigura ca nici macar nu mai are sens ce scriu.. dar sunt de asemenea convinsa ca tu vei intelege, daca vreodata vei citi asta.
P.S: Tot ce am scris este pentru ea, prietena care m-a sustinut si fara de care nu pot fi fericita. Iti simt lipsa si mi-e dor de tine. Te rog, iarta-ma pentru orice as fi gresit. Si spune-mi si mie!
Gandeste-te ca nu sunt decat o persoana ce nu cunoaste durerea, doar presupune senzatia. Nu fi atat de dura, inainte sa auzi ce am de spus...

Vreau speranta inapoi! Te vreau pe tine inapoi!

Ma poti auzi? Strig spre tine, cu toata suflarea mea. Strig neincetat, cu glas evanescent, ce abia mai poate indura singuratatea. Toata fiinta mea te vrea inapoi, toata lumea mea iti simte lipsa permanent. Imi tii in tine rasuflarea, mi-ai inchis in tine speranta, m-ai lasat goala pe  dinauntru. Ce pot face fara speranta, ce pot face fara tine? E atat de greu sa supravietuiesc, plang din nou. Nu mai vreau sa sufar. Te rog, raspunde strigatelor mele! Asculta-le! Vino inapoi!
Toata lumea mea iti simte lipsa permanent. Cerul mi-e stricat de nori incarcati cu lacrimi tarzii, soarele mi-e alterat de viata ta, natura mi-e-afectata de zambetul tau acru, iar amarul mi-e-ndulcit de amintirea ta. Deci de ce? De ce nu-mi asculti tipatul crud? Nu vreau decat atat - speranta-mi inapoi... inainte sa fie conjugata de tristetea cu care ma privesti, de departarea cu care-mi vorbesti si de confuzia cu care ma atingi.
Vino! Vino! Vino!
P.S : I`ll never forget you, even if you`d tell me to do so.

Mai pierd o lacrima pe-asfaltul rece... si tac.

Stii? Acel sentiment care te doare, care te striveste, care te leaga permanent? Am ajuns sa cred ca il cunosti. Eu l-am uitat. Hai! Reaminteste-mi-l! Ajuta-ma! Vino din nou la mine... 

Vino din nou la mine cu pasii tai surzi si goi, cu vocea ta silentioasa ce-mi trece prin pori, cu mana ta usoara ce-mi mangaie privirea. Vino din nou la mine, patrunde-n atmosfera de uitare, fa-ma sa-mi aduc aminte... de noi. 

Cum sa uit? Cum pot sa uit? Nu stiu ce fac. Nu stiu ce vreau.

Defapt.... 

Vreau sa vii... ca in visul meu de-odinioara cu ochii trandafirii de lacrimi si buzele sterse de durere. Cu timpul in mana, oprindu-l ca-ntr-un cadru angelic, cu viata in tine. De ce acum nu mai e acea viata in tine? 

Tremur. Spumeg de furie pentru ceva ce uit. De ce uit? 

Hai, aminteste-mi. Aduna-mi parul de pe frunte, cum obisnuiai, cum mereu faceai, cum mereu ma alinai.

Plang. Am ajuns sa plang pentru tine din nou? Dar de ce? 

Nu ai crede ce greu imi e cand te vad pe strada, trecand aievea. Cand esti acolo... mergi... nu ma vezi cum trec efemer pe langa tine. Imi pregatesc cu calm vocea sa te salut... si nu o fac. Mai pierd o lacrima pe-asfaltul rece... si tac. O vezi tu oare vreodata? Te atinge umezeala ei? Intensitatea ei? Durerea ei?

Ce uit de fapt? Te stiu, te simt. Inca te simt. Imi amintesc in tot detaliul ce am simtit. Dar te uit pe tine, sau iubirea pentru tine? Uit durerea sau pe tine? Vreau oare sa te uit pe tine? Nu stiu. Nu cred. Nu pot. 

Cum sa te uit? Si totusi.... lipseste ceva din viata mea. Este acel sentiment.... care te doare, care te striveste, care te leaga permanent. Pe el il uit. Pe tine vreau sa te salvez in inima mea. Pe tine nu te pot uita! 

 I`ll also show you a sweet dream, next night! 

Pierduta-n paradis...

Și cum soarele-mi atinge molatic pielea,
Cum sunt străpunsă de angelică lumină
Cum vie-i a vantului vibrație-aievea
Așa impart cu tine-o așa zisă ”dragoste eterna”.

Cât mi-aș dori să nu mai simt

Viața stropilor de ploaie reci

Căci de tine departe-atunci mă vad

Și tu chiar in neant pleci.

 
Și mă lași singură să-mi pipăi
Singurătatea-n doliul-nfipt în piept,

Pe care-o lacrimă curge în văpăi,
Purtand cu ea un jar de vise
Și ghici ce : tu le-ai făcut scrum.

Cât aș vrea să-mi smulg instant doliul sângeriu

Pe care tu în mine l-ai crescut.

Doliul cu care te păstrez ca pe-un capriciu,

Unul care-mi e vital. Obligatoriu.

Acum, pierdută-n paradis, lumina-mi dăunează

Și viața din juru-mi parcă toată delirează.

M-ascund într-un întuneric animat

Din care m-ai și scos, m-ai și-ngropat.