For her.

Nu stiu sa consolez oameni. Nu stiu sa spun vorbe dulci care sa aline durerea ta.
Dar acum iti scriu asta ca sa vezi ca sunt langa tine. Si chiar sunt. Am lacrimile tale. Pe chip, in ochi, in suflet, in mana. Peste tot.

Nu meriti sa suferi asa. Esti prea buna, prea tu, si prea o prietena buna ca sa patesti asta.
Imi pare rau.
Imi pare rau.

Nu meriti sa stii ca acela a fost ultimul "ramas-bun". Ultima imbratisare. Ultimul ras impreuna.
De ce? De ce a trebuit sa fie ultimul? De ce e atat de crud totul? Nimeni nu merita sa fie atat de crud totul.
Sunt langa tine. Si uite ca nici nu am sens acum.
Gandeste-te ca el poate fericit acolo unde s-a dus. Gandeste-te ca o sa isi tina promisiunea de acolo, de unde e. Gandeste-te, chiar daca stiu ca nu poti.

Eu sunt aici, prietena ta. Si uite ca nu am nici macar destule cuvinte pentru tine. Dar am lacrimi.

...and a very big hug.

Goală

Din colecția Trashed and Scattered

Goală.

Dureros de goală pe dinauntru.

Vreau să-mi sfărâm aripile de conştiinţă. Să nu mai gândesc, să le evapor în propria-mi goliciune. Mintea-mi de aripă gravată-n timp să se stoarcă de toată voinţa şi visul ce ma dor, să mi se scurgă printre vene şi articulaţii putrede. Să se absoarbă-n inima cadaverică, să-i impună şi ei festinul lipsei. Să fie un întreg, să nu mai fiu goală pe dinauntru. Să nu-mi mai fie mintea aripă.   

Şi să-mi sugrum durerea tot in mine. S-o crucific, s-o zgârâi cu unghiile-mi amorţite intrate-n carne. S-o zdrobesc de ţesuturile firave. S-o înghit fără să-mi pese: lacom, egoist. S-o simt pe limba-mi fără viaţă, mlădioasă, să-i savurez gustul piperat, metalic de ecou şi de-amintire. Să-mi radieze durerea prin pieptul cornos şi să mi-o spânzur de mâinile-mi osoase. Să geamă durerea de durere, aşa ca mine.

Dar răcnesc eu în locul ei, ca să moară tot în mine. Să piară tot înlăuntrul meu, în inima impletită-n aripile minţii mele. Să fiu din nou goală pe dinautru. Dureros de goală pe dinauntru.

Și-mi tot iubesc durerea închegată. Este tot parte din neantul cutiei toracice abstracte, tot parte din țesuturi vagi, din pori încâlciți și slabi. 

Traiectorie

Primul articol din colecția: Trashed and scattered

...beznă.... 

...întuneric...

"...și totuși plin de lumină, atât de plin, încât având numai lumină, aceasta nu întâlnește nimic în cale și este beznă..."

Ți-am zis să pleci, te-am alungat din lumea mea lipsită de virilitate. Am vrut să ieși din mintea-mi pustiită... pentru că mereu erai acolo. Prea mă-nnebuneai cu al tau zâmbet mimetic. Îmi erai suflet și corp, îmi sorbeai viața treptat, puțin câte puțin cu fiecare clipire. Rămâneam, dar numai iubire juvenilă lăcrimândă. Mi-erai indispensabil, mi-erai aer greu și lumină divergentă. Mi-erai Soare, astru pe retina ochilor mei străvezii.

De-asta te-am alungat, am vrut sa pleci. 

Mă doare însă sobru-absența ta. M-am săturat să-mi tremure venele a tine. Umbra-ți de cărbune incandescent mi-a rămas grefată pe a mea. Ce mai pot face acum? Nici nu mai văd un alt soare, nicio constelație, nici nu mai simt viața. Nu-ți mai simt reverberația profundă-n mine. Nu-ți mai pot simți mirosul nevrotic amărui pe existența mea...

...și mă doare. Am vreo scăpare din capcana-ți austeră? Am vreo șansă în viața ta?

Nici nu știi cât regret că ți-am zis să pleci. Mintea-mi tardivă nu știa ce vrea, nu conștientiza dependența de tine. Puteai să rămâi, să nu ma asculți... și să rămâi.