Poison Dream!

In sfarsit reusesc sa pun ultimul capitol... Nu vine cu prea multe surprize, doar sentimente ingramadite intr-un singur capitol.

Capitolul 12

                Nu intelegeam ce facea Bill. Nici ce intentii avea, nici planul lui “maret”. Dar intelegeam imprejurarile. Eram intr-un pericol la care nu mai fusesem supusa pana atunci. Nici nu credeam ca eu as fi putut fi victima unei crime, sau a unui incendiu… pana acum cateva saptamani, cand am facut “descoperirea”. Genele de vampir se accentuau din ce in ce. Caninii mi se lungisera excesiv, ochii mi se inrosisera straniu, iar corpul imi era incordat mai mult decat ar fi trebuit sa fie. Nu stiam daca chiar eram mai puternica decat el, dar trebuia sa imi pun mintea la contributie pentru a nu pieri in van. Trebuia sa inventez un plan istet, dar mai intai voiam sa il ademenesc afara. Nu puteam implica pe nimeni altcineva dintre elevii scolii, pentru ca existenta fiintelor “supra” sa nu fie stirea zilei. Eram la etajul 1. “Probabil ca pot sari pe geam afara fara sa ma accidentez. Dar problema este daca ma va urmari?” Nu ma puteam increde in puterile mele telepatice de a citi gandurile vampirilor, dar puteam trimite unde, semnale vagi altor fiinte. M-am uitat mai lung la Austin, transmitandu-i detaliile planului meu, stiind ca voi beneficia de sprijinul lui.

                A dat din cap usor, sa nu iasa in evidenta. Toti din acea camera paream marionetele triste ale unui papusar, care dorea sa se descotoroseasca de cativa dintre noi. Pentru ca planul meu sa functioneze, aveam nevoie sa fim in aer liber si … sa profitam de lipsa de rabdare a vampirilor si de irascibilitatea acestora.

                -Bill, i-am spus eu pe un ton dulce, de ce ne faci asta? Nu ai fost prietenul nostru?

                -Ba da. Si m-am distrat cu….

                I-am trimis lui Austin semnalul. A facut imediat un salt de vreo 3 metri – timp in care si-a luat forma de lup – si l-a muscat pe Bill. Acum era randul meu. M-am prins de tocul geamului si am sarit. A fost o senzatie… vampireasca? M-am simtit pentru prima oara … liliac. Austin veni imediat dupa mine, de data aceasta in forma sa umana. Aflasem ca, daca nu era luna plina, nu putea sta in forma sa de lup decat 5-10 minute. Si era dureros uneori. Avea hainele usor sfasiate, dar inca intregi. Rochia mea era patata de sange, care nu era al meu. “Oare a cui e?” I-am prins mana lui Austin si am tinut-o intr-a mea. Era atat de cald! M-am sprijinit pentru cateva minute de corpul lui cu trasaturi liniare, dar nu intru totul dure. Il sorbeam din priviri, uitand de imprejurarile in care ne aflam, pana cand… se apropie o silueta de geamul cladirii.

                Urma partea a doua a planului meu.

                I-am dat drumul lui Austin, inaintand catre Bill, care era “scos din pepeni”.

                -Fugiti, a? ne spuse sec, fara nicio urma de umanitate in glas.

                -Uneori fuga e cea mai buna alterantiva. Mi-as fi dorit sa nu fii vampir, Bill. Acum va trebui sa te omor, pentru ca mi-ai incalcat teritoriul.

                E buna cultura generala la ceva. In noptile mele libere, am citit in cateva tratate ascunse despre societatea vampirilor. Dupa cum stiam dinainte, exista originalii – cei de la inceput , nobilii – cei transformati in timpul vietii dintr-o alta creatura „supra” si pierdutii – oameni simpli, care nu se pot controla din pofta de sange. Dar ierarhia puterii nu era tocmai aceea. Puterea diferea in functie de numarul de abilitati pe care vampirul le poseda. Asa ca m-am informat. Numarul de abilitati maxime - pana in prezent – sunt 18 (nu stiu care e legatura, dar 18 e numarul ghinionist al vampirului.) Din cate am numarat, as avea 12: viteza, puteri telepatice (care se aplica numai pe oameni), telechinezice, putere, memorie, autocontrol, vointa umana, personalitate (pe care pierdutii si-au … pierdut-o), capacitatea transformarii, autovindecare, plus cele doua mari calitati ale luptatorilor : patrunderea in mintea vampirilor si a celorlalte “supra” si capacitatea (ce-i  drept… scazuta) de a face vraji si inca cateva, dar care sunt mai greu de explicat in cuvinte. Asadar, eram un nobil suficient de puternic, multumita calitatilor mostenite de la inaintasii mei. Am aflat de asemenea ca directoarea fostului liceu era vampir la fel ca mine, si nu putea permite existenta a doi vampiri la fel de puternici in aceeasi zona, deoarece era inadmisibil ca o regiune sa fie protejata de mai multi vampiri puternici. Deci trebuia sa ma excluda cumva din acel „district”, iar incidentul cu Edward, consumatorul de droguri, i-a picat exact la tanc. Putea sa ma faca sa plec fara prea multa bataie de cap. Am reusit sa ajung aici, la un liceu dintr-o zona care este protejata de vampiri usor mai slabi decat mine, deci prin urmare eram conducatoarea lor. Ma gandeam ca acesta era modul directoarei de a se revansa schimbarii mele extreme de bruste de locuinta, mod de viata, prieteni, si a tot ce eram. 

                Mi-am dorit sa nu fi fost “lupta” in seara aceea. Imi doream sa am un Bal al Bobocilor normal, fara incidente periculoase, din care m-as fi putut alege cu pagube serioase… in afara de bataturile din cauza pantofilor prea inalti, urme dureroase ale bretelelor mult prea stranse, si alte chestii de genu`. Dar nu era timp sa ma gandesc astfel. Era necesar sa  am mintea limpede si sa fiu eficienta. Viata tuturor depindea mai mult sau mai putin de mine.

                Aveam deja in minte un plan: nu trebuia decat sa ii gasesc umbra, sa i-o prind cu lama anti-vampir, iar apoi sa il imobilizez cu o vraja. Nu vroiam sa il ucid din prima, pentru ca imi doream nespus de mult sa stiu ce avea in minte, dar nici nu puteam trece peste asta. In fond… el ne-a atacat asumandu-si acest risc, si vrand sa ne omoare. Rolul lui Austin nu era decat acela de a fi momeala, chiar daca imi displacea acest lucru, pentru ca il punea in multe pericole. Austin se deplasa brusc din locul in care aterizase si incepu sa se roteasca la o viteza inumana in jurul lui Bill, pana cand umbra lui ramasese fixata, iar eu puteam cu usurinta sa o prind in lama. Am aruncat unealta exact unde ar fi trebuit, iar in acel moment viteza lui Austin incepu sa scada, ramanand locului cateva secunde mai tarziu, pentru a-l putea imobiliza pe Bill. Vrajile erau un lucru usor de practicat. Nu trebuia decat sa ma gandesc la ce vreau sa se intample, iar daca era ceva ce imi era in putere, se intampla, daca nu, ma alegeam cu o groaznica durere de cap. In cateva secunde, se simtea mirosul magiei in atmosfera, a unei puteri cu care nu eram familiarizata. Magia se materializa, densitatea ei crestea, si in scurt timp se transforma intre niste fasii impermeabile, ce il captasera pe vampirul imobilizat care se zbatea in continuu. Nu stiam cum sa fac sa fie mai putin dureros. L-am fixat cu privirea. Avea ochii tulburatori de rosii, sangele siroaie aluneca din tampla pe obraz, costumul ii era distrus, iar lama infipta in umbra cauza rani posesorului umbrei, in locul in care a fost indreptata. Imi puteam imagina durerea pe care i-am provocat-o, dar modul in care m-a ranit pe mine era mult mai greu de suportat, tinand cont ca ranile vampirilor se vindeca aproape imediat. Acum era legat cu funii de magie, imobilizat de dorinta mea arzatoare de a supravietui si de a-i salva pe cei pe care ii iubesc. Ma uitam la Bill fara mila,  strangandu-l din ce in ce mai tare.

                -Ce naiba incerci sa faci? l-am intrebat, cand l-am vazut suficient de indurerat cat sa imi raspunda.

                Mi-a aratat un zambet plin de sictir. „E masochist?”

                -Esti o idioata! Din cauza ta Madam Charles a fost detronata!

                Okay... Treaba cu „Madam” era ceva in care crede, sau era doar o aluzie la numele ei francez?

                -Nu am vrut sa vin aici! am inceput eu sa racnesc. As fi avut viata mea normala, acasa, daca nu eram vampir! As fi fost in continuare o liceanca, nu ceva ce nici macar om nu mai e!

                -Si totusi esti aici! Ai venit aici, sa iei tot ce am avut, sa iti insusesti tot, pentru ceva pentru care nici macar nu te-ai luptat. Au facut-o altii in locul tau! Altii s-au luptat pentru tine! De aceea mama ta e acum moarta. Din cauza slabiciunii tale. Ai toate talentele tale din nastere. Aici totul depinde de noroc. E ca si cum Dumnezeu si-ar pune increderea in tine si te-ar lumina si cu intelepciune si cu frumusete, iar pe altul l-ar uita!

                -Nu e nimic adevarat din ce spui tu! Pana acum cateva saptamani habar nu aveam ce e cu lumea asta a supranaturalilor. Si imi era bine sa nu stiu! Dar daca tot stiu de ce sunt in stare sa fac, si ca sunt lidera acestei regiuni, o sa accept aceasta responsabilitate.

                -O, la naiba. Scuteste-ma. Toti isi vad doar propriile interese.

                -Si tu faci parte din toti. Si tu... si eu.

                -Si ce daca fac? Si ce daca si eu vreau sa fiu acceptat?

                -Bill, tu esti acceptat, doar ca nu poti fi de toti odata. Mai sunt unii care nu te suporta, dar exista si oameni care tin la tine. Eu chiar am tinut la tine.

                -Te inseli. Singura care a vazut durerea mea e Madam Charles.

                -Deci daca cineva ti-a vazut durerea inseamna ca ii si pasa de aceasta? Si despre ce durere vorbesti?

                -Despre macelul la care am fost supus, in urma cu cativa ani. Cand mi-a murit intreaga familie. Si cand am fost transformat de ea. Si dintre toate, transformarea a fost cea mai buna.

                -Daca tot iti place atat de mult ceea ce esti si modul in care supravietuiesti, de ce nu esti puternic astfel incat eu sa pier si tu sa imi iei functia? Banuiesc ca nu ar trebui sa fie atat de greu pentru tine! Sau stai... un vampir pierdut nu poate sa aiba functii...

                -Eu nu sunt pierdut! Sunt un nobil decazut! Am fost transformat dintr-o specie mai ciudata de varcolac, nu nascut asa! Cand ma transformam in animal, deveneam liliac. Sunt ceea ce sunt doar din cauza placerii exagerate pentru sange, a genei de varcolac. In mod normal, un nobil nu ar trebui sa consume sange. Dar eu... nu ma pot abtine pur si simplu.

                -Asta e si din cauza ca transformatoarea ta e un original. Chiar ma mir ca nu ea e cea mai puternica acum...

                -Era inainte sa apari tu! De ce esti atat de talentata? De ce iti iese bine tot ceea ce faci? De ce esti atat de frumoasa? De ce te apreciaza toti? De ce esti atat de puternica si gratioasa? De ce poti sa faci vraji fara o incantatie sau ingrediente? De ce imi poti citi gandurile? Nu ar trebui! Ar trebui ca tu sa fii in locul nostru, tuu, vampir-nobil dat naibii, sau orice ai fi tu!

                Am incercat sa ii raspund cu calm:

                -Banuiesc ca e asa cum ai spus tu. Aici e in joc voia lui Dumnezeu. Dar nu am fost mereu apreciata. Cred ca tu nu stii de anii inspaimantatori din trecutul meu, pe care mi-i amintesc in fragmente. Si sa stii ca sunt apreciata, gratioasa, talentata datorita umanitatii mele! Pe cand un pierdut sau un original, sau nobil decazut care bea sange uman, cum te autonumesti, nu va fi niciodata nimic mai mult decat  o bruta solida, sau un fir de praf ce cantareste doua tone. Eu nu am baut decat sange de animal, si recunosc ca m-am pierdut cu firea in acel moment. Fusesem pur si simplu bombardata cu informatii. Dar e chiar ciudat ce e cu tine. Te-ai nascut varcolac-liliac, si ai devenit vampir, iar daca privesti din anumite puncte de vedere, vampirul e tot o specie de liliac. Deci .... nu mai esti om decat in fizionomie? Sau ...

                -Dar asta nu e corect. Nu e ca si cum noi am alege cum ne nastem, sau renastem.

                Incepuse deja sa racneasca mai tare, sa se zbata puternic, iar gandurile sa ii devina neclare. Nu mai puteam obtine nici macar o vibratie din partea lui, nicio umbra de ratiune. Se pierde din clipa in clipa. Trebuia ucis imediat, sau altfel vom fi supusi unui macel ca acela din copilaria lui Bill. 

                -Inseamna ca asta e un lucru legat de noroc. Toti suntem victimele hazardului, i-am spus, si am trecut la actiune.

                Nu il puteam omori, deoarece a fost unul dintre putinii mei prieteni. Asa ca nu am facut decat sa il sigilez intr-un pandantiv cu piatra pretioasa, ce imi infrumuseta in acel moment gatul .

                Se facu liniste, iar Austin ma lua in brate, in semn de recunostinta si de mandrie fata de mine. Insa o vorba spunea ca „cine seamana vant culege furtuna”. Deci... noi am invins vantul, care acum era sigilat in pandantivul meu, si trebuia sa mai facem fata si furtunii – Doamnei Charles – care se apropia furioasa de noi. I-am examinat intentiile. Era nedumerita. Nu stia unde se afla „fiul” ei, si nici ce va face in continuare tinand cont ca nu avea un plan de rezerva. Dar nu puteam fi sigura ca acela nu era numai un baraj mintal, ceva care sa ma faca sa nu pot intra in mintea ei, sugerandu-mi o alta idee. Furia ei se amplifica. Pamantul radia in jurul ei, iar in cateva momente era in fata mea, infigandu-si pumnul in obrazul meu. M-am dezechilibrat, cazand peste Austin, dar inca capabila sa lupt. Am rostit un fel de vraja de incantatie, si imediat mi-a aparut in mana o arma pe care scria „Fangkiller” – arma pentru vampiri. Nu erau multi vampiri care puteau manui arme anti-vampiri, deoarece le ardea pielea. Dar se pare ca eu nu aveam astfel de probleme ... 

                O singura miscare, iar arma mea a ramas blocata in corpul doamnei Charles, aceasta tipand cum nu se putea mai tare si venind spre mine cu o viteza mai mare decat a mea. S-a izbit dur de mine. Era chiar o stanca. Era turbata. Ma speria la culme totul. Nu numai infricosatorul vampir original care ma vroia moarta, cat si fata ingrozita a lui Austin, cat si tinuta mea absolut distrusa. Inainte de asta eram atat de mandra de ea, iar acu imi doream atat de mult un tricou lejer funky si jeansii Levi`s in care ma simteam mult mai confortabil.

                „Pe ea trebuie sa o omor ... cel putin inainte sa ma omoare ea pe mine. Cum omori un vampir? Cu un tarus de lemn sau cu un lant de argint.” Cat incercam sa schitez un plan, am decis ca trebuia sa mai trag de timp, sa o ametesc mai tare, pentru ca deja nu mai era in toate mintile.

                -Cand ma gandesc ca te-am admirat... Cred ca te-as intreba degeaba ce ai cu mine, nu?

                Austin se uita la mine „ca la avioane”, iar eu am vorbit mai departe:

                -Ti-am luat locul de sef al acestui district, nu? Stii, e ironica treaba. Sunt un nobil, accept si vreau sa indeplinesc „noblesse – oblije”. Insa pentru asta e nevoie sa ucid... eu... cineva care nu vrea sa ucida pe nimeni, chiar daca are in putere.

                M-am uitat din instinct la Austin, care in continuare parea uimit, de parca noi eram masini straine. Habar nu avea despre ce bolboroseam cu Charles. Se gandea ca imediat ce scapam trebuia sa ii explic tot, pentru ca era paralel total... Si ca trebuia sa ma ajute. „Scumpul de el..! ” Nici nu isi punea problema ca vom muri sau ca nu vom scapa, deci nici eu nu puteam renunta la optimismul de la inceputul clasei a 9-a.

                -Ce-i cu prostia asta de noblesse-oblije? Racni Charles. Asta e facut doar de auzul lumii. Nu a fost niciun vampir-nobil care sa fi facut tampenia asta... d`apai alt tip care nu e mai uman nici atat.

                Clar... tipa asta chiar era frantuzoaica. Ii recunosteam urmele de „r” francez in accent, unul de care nu te poti lepada.

                -Daca va fi nevoie, eu voi fi prima, i-am spus, asa incat sa se vada cat eram de sigura pe mine.

                M-am catarat in cel mai apropiat copac. Eram drept in varf, ii vedeam pe Austin si pe Charles cum aproape se luau la bataie. Mi-am scos pandantivul in care era Bill sigilat, l-am pus in micul buzunar al rochiei si am aruncat lantul de argint pe capul lui Charles, cu o precizie de care nici nu stiam ca sunt capabila. Austin a vazut-o scancind si a pus-o la pamant, timp in care eu am rupt o creanga si am cioplit-o cu unghiile ascutit. „Minune! Nu s-a rupt niciuna.! ”

                Am aruncat-o la fel de precis, coborand in scurt timp la locul in care ii lasasem. La un minut dupa, Madam Charles era descompusa, nu mai era decat cenusa ei si armele ... ucigase. Am recuperat lantul, am pus pandantivul la loc, am luat „Fandkiller-ul” de pe pamant si l-am trimis imediat inapoi de oriunde in chemasem prin acea „vraja”. Eu zaceam obosita in bratele calde ale lui Austin, care gemea de nerabdare si ma saruta pe fata, nemaigasindu-mi buzele reci, plinde de sange – le muscasem eu insami cu caninii lungi si ascutiti. Roseata din ochi se mai risipise la scurt timp dupa ce m-am calmat.

                -Si acum? l-am intrebat, prinzandu-i mana.

                -Acum ne bucuram de bal.

                Inaintam spre cladirea scolii.

                -Asta.... a fost o seara dificila, am remarcat cu voce tare vizibilul, nemaistiind ce sa spun.

                -Si inca nu s-a terminat, mi-a zambit strangareste asa cum imi placea si cum imi era dor.

                I-am dat drumul. Mi-am dezlegat parul blond si l-am pieptanat cu degetele. Am sters cu un servetel primit de la Austin sangele de pe unde il puteam vedea, am netezit rochia si am abandonat pantofii cu toc cui inalt, pentru ca la unul din ei pierdusem tocul intr-una din crengile copacului. Aratam intr-o oarecare masura decent, avand in vedere ce se intamplase in acea seara. Am facut la fel si pe ce mai ramasese din costumul lui Austin, parand ca nu il deranjeaza la ce il supuneam, zambindu-i mereu.

                Luna imi lumina pielea alba de fildes, pana cand am intrat in scoala. Urcam scarile ca un uragan, pana cand nu au mai existat. Destinatia finala a fost acoperisul, ceea ce mi-a amintit de modul in care am lesinat in bratele lui cand abia ne cunoscuseram, de melodia pe care am compus-o impreuna pe banca de langa mine, si pe care incepusem sa o fredonez. Austin m-a acompaniat, in timp ce amandoi priveam spre locul unde a trebuit sa ne abandonam un prieten si sa ucidem un profesor- ambii ne erau dragi si in ambii aveam incredere. Gustasem si tradarea. Si nu era dulce. Din contra, incercam sa o uit, dar nu puteam .

                -Uite, stiu ca vrei sa iti explic multe, o pot vedea in mintea ta, dar mai asteapta putin!

                Mi-am apropiat lin buzele de ale lui, fara sa il las sa imi compromita decizia.

                -Haide! l-am indemnat eu, facandu-i cu mana si incercand sa adopt o pozitie de dans.

                A priceput cu usurinta ideea mea si a prins ritmul. Si-a pus timid mana pe soldul meu, mi-a lasat capul pe spate, vantul miscandu-mi buclele. Cantam melodia compusa in acel loc, valsam pe ritmurile ei lente, cu umbra de balada rock – contributia rockerului Austin. Visam la prezent.

                Eram in continuare prinsa in deja-vuul vietii de vampir, contaminata cu veninul unui vis ce ma coplesise, bolnava de iubirea lui, doritoare de mai mult, dependenta de acest venin care ma cuprinsese. Poate ca in curand nu aveam sa mai fiu prinsa in plasa lui, ci poate am sa il fac parte din lumea mea: si visul, si iubirea, si eternitatea. Intr-un cuvant, eram hotarata sa duc acea viata dubla de eleva eminenta si sefa vampirita-nobila- luptatoare a districtului in care ma aflam. Puteam face asta, alaturi de varcolacul de care eram indragostita si de prietenii mei. Puteam face dintr-un vis veninos, o realitate vitala.

Scurt epilog :

                Urmatoarea saptamana a trecut normal, cu exceptia lesinului din ora de engleza. Am stat inconstienta cateva ore bune. Simteam furnicaturi pe tot corpul, atingeri molatice pe bratele mele, dar si o.... incomfortabilitate in zona gatului. „Era setea, hm ? Se pare ca e fals. Un nobil e un nobil, dar nu poate trai fara sange.”

                In cateva ore...

                Era deja noapte. Ma aflam pe pat, in camera lui Austin. Cum am deschis ochii, am sarit vioaie crezand ca ma aflu la infirmierie si ca m-au crezut moarta, din cauza pulsului meu inexistent instabil... Eram ingrozitor de speriata, cand am simtit mana lui calda pe fata mea. Mi-a descoperit fruntea, dandu-mi bretonul suficient de lung pe dupa urechi si mi-a masurat temperatura. „Era de asteptat sa fiu rece ca gheata, nu?”

                -Ti-e sete?

                Intrebare cu subinteles. Nu stiam daca imi e sau nu. Presiunea din jurul gatului nu era de sete. Nu era ca cea pe care am mai avut-o. Instinctiv, mi-am acoperit gatul. In cateva momente, Austin s-a pris de tentativa mea si mi l-a descoperit. S-a uitat atent, extrem de atent in jos, pana cand a vazut o urma verde-mov, ca o vanataie.

                -Muscatura.

                -Ce? A cui?

                -A unui vampir. Este identica cu a ta.

                Mi-am muscat mana, astfel incat sa imi ramana acea urma a caninilor prelungiti si am comparat. Nu erau la fel. Adica, nu era muscatura mea, era a unui alt vampir.

                -Si ce daca m-a muscat? Nu cred ca o sa se intample ceva. Trebuie doar sa beau ceva.... si gata imi revin. Probabil ca mi-a luat din ... resurse. Stii... in mintea mea functionez ca o baterie. Cand se termina imi vine setea de sange. Nu am acumulator. Bateria trebuie schimbata. Sangele trebuie reinnoit. Dar asta e numai in mintea mea. Nu pot spune daca e adevarat.

                -Stii ce ma deranjeaza pe mine? m-a intrebat cu ochii de catelus.

                -Ce?

                -Ca altcineva te-a muscat.

                M-am uitat suspecta cateva momente la el, i-am amintit prin ce am trecut cu numai o saptamana inainte, care parea o vesnicie si i-am sfarmat gelozia.

                -Vick si Grey ce mai fac?

                -Sunt fericiti impreuna momentan. Cred ca ei chiar se plac, i-am raspuns pe un ton binevoitor.

                Nimeni din liceu nu a aflat despre acea experienta din urma cu o saptamana, de la Balul Bobocilor. Iar cat despre disparitia lui Bill, tuturor li s-a spus o minciuna. Numai directoarea, matusa mea, a aflat adevarul si a sustinut ca pandantivul trebuie pus la loc sigur....

                Viata mea nu a mai fost ca inainte.

***

Astept parerea voastra despre poveste, si.... daca doriti sa mai incep un alt fic.