Doar toamna din mine vie-i.

Simt cum vie-i lumina moarta, rosiatica de toamna,

ce-mi strapunge corpul cu adancul ei.

Vie-i si-a pomului frunza natanga, 

infigandu-si in mine colturile umede de fier. 

Vie-i speranta efemera, juvenila din ochii fierbinti de cer. 

Si vie-i a smaraldului topit de vara aer

ce-si ineaca viata-i pustie-n mine.

Insa e-o viata care moare, 

moare-n via-i deshidratare monotona. 

Si moare incet, incet, incet

dureros, nostalgic, sangeriu.

Moare-n vis si totusi moare. 

Numai toamna din mine vie-i.