...beznă....
...întuneric...
"...și totuși plin de
lumină, atât de plin, încât având numai lumină, aceasta nu întâlnește nimic în
cale și este beznă..."
Ți-am zis să pleci, te-am alungat din lumea
mea lipsită de virilitate. Am vrut să ieși din mintea-mi pustiită... pentru că
mereu erai acolo. Prea mă-nnebuneai cu al tau zâmbet mimetic. Îmi erai suflet
și corp, îmi sorbeai viața treptat, puțin câte puțin cu fiecare clipire.
Rămâneam, dar numai iubire lăcrimândă. Mi-erai indispensabil, mi-erai
aer greu și lumină divergentă. Mi-erai Soare, astru pe retina ochilor mei
străvezii.
De-asta te-am alungat, am
vrut sa pleci.
Mă doare însă sobru-absența ta. M-am săturat să-mi tremure venele a tine.
Umbra-ți de cărbune incandescent mi-a rămas grefată pe a mea. Ce mai pot face
acum? Nici nu mai văd un alt soare, nicio constelație, nici nu mai simt viața.
Nu-ți mai simt reverberația profundă-n mine. Nu-ți mai pot simți mirosul
nevrotic amărui pe existența mea...
...și mă doare. Am vreo
scăpare din capcana-ți austeră? Am vreo șansă în viața ta?
Nici nu știi cât regret că ți-am zis
să pleci. Mintea-mi tardivă nu știa ce vrea, nu conștientiza dependența de
tine. Puteai să rămâi, să nu ma asculți... ...și
să rămâi.
...goală.
Dureros de goală
pe dinauntru.
Vreau să-mi sfărâm
aripile de conştiinţă. Să nu mai gândesc, să le evapor în propria-mi goliciune.
Mintea-mi de aripă gravată-n timp să se stoarcă de toată voinţa şi visul ce ma
dor, să mi se scurgă printre vene şi articulaţii putrede. Să se absoarbă-n
inima cadaverică, să-i impună şi ei festinul lipsei. Să fie un întreg, să nu
mai fiu goală pe dinauntru. Să nu-mi mai fie mintea aripă.
Şi să-mi sugrum
durerea tot in mine. S-o crucific, s-o zgârâi cu unghiile-mi amorţite intrate-n
carne. S-o zdrobesc de ţesuturile firave. S-o înghit fără să-mi pese: lacom,
egoist. S-o simt pe limba-mi fără viaţă, mlădioasă, să-i savurez gustul
piperat, metalic de ecou şi de-amintire. Să-mi radieze durerea prin pieptul
cornos şi să mi-o spânzur de mâinile-mi osoase. Să geamă durerea de durere, aşa
ca mine.
Dar răcnesc eu în
locul ei, ca să moară tot în mine. Să piară tot înlăuntrul meu, în inima
impletită-n aripile minţii mele. Să fiu din nou goală pe dinautru. Dureros de
goală pe dinauntru.
Și-mi iubesc
durerea. Este tot parte din neantul cutiei toracice abstracte, tot parte din
țesuturi vagi, din pori încâlciți și slabi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-mi ce crezi :o3 :