"In saracia sentimentelor si gandurilor mele, cuvintele tineau loc de orice, erau forma lasitatii mele in fata realitatii celei adevarate, forma labartata de a fi a cuiva care nu e, care se face ca e, care-si cauta un inlocuitor, imaginea isterica a deficitului meu de viata."

Trashed and Scattered

Traiectorie



...beznă....
...întuneric...
"...și totuși plin de lumină, atât de plin, încât având numai lumină, aceasta nu întâlnește nimic în cale și este beznă..."
 Ți-am zis să pleci, te-am alungat din lumea mea lipsită de virilitate. Am vrut să ieși din mintea-mi pustiită... pentru că mereu erai acolo. Prea mă-nnebuneai cu al tau zâmbet mimetic. Îmi erai suflet și corp, îmi sorbeai viața treptat, puțin câte puțin cu fiecare clipire. Rămâneam, dar numai iubire lăcrimândă. Mi-erai indispensabil, mi-erai aer greu și lumină divergentă. Mi-erai Soare, astru pe retina ochilor mei străvezii.
De-asta te-am alungat, am vrut sa pleci.
Mă doare însă sobru-absența ta. M-am săturat să-mi tremure venele a tine. Umbra-ți de cărbune incandescent mi-a rămas grefată pe a mea. Ce mai pot face acum? Nici nu mai văd un alt soare, nicio constelație, nici nu mai simt viața. Nu-ți mai simt reverberația profundă-n mine. Nu-ți mai pot simți mirosul nevrotic amărui pe existența mea...
...și mă doare. Am vreo scăpare din capcana-ți austeră? Am vreo șansă în viața ta?
 Nici nu știi cât regret că ți-am zis să pleci. Mintea-mi tardivă nu știa ce vrea, nu conștientiza dependența de tine. Puteai să rămâi, să nu ma asculți...                                                                               ...și să rămâi.



Goală

...goală.
Dureros de goală pe dinauntru.
Vreau să-mi sfărâm aripile de conştiinţă. Să nu mai gândesc, să le evapor în propria-mi goliciune. Mintea-mi de aripă gravată-n timp să se stoarcă de toată voinţa şi visul ce ma dor, să mi se scurgă printre vene şi articulaţii putrede. Să se absoarbă-n inima cadaverică, să-i impună şi ei festinul lipsei. Să fie un întreg, să nu mai fiu goală pe dinauntru. Să nu-mi mai fie mintea aripă.   
Şi să-mi sugrum durerea tot in mine. S-o crucific, s-o zgârâi cu unghiile-mi amorţite intrate-n carne. S-o zdrobesc de ţesuturile firave. S-o înghit fără să-mi pese: lacom, egoist. S-o simt pe limba-mi fără viaţă, mlădioasă, să-i savurez gustul piperat, metalic de ecou şi de-amintire. Să-mi radieze durerea prin pieptul cornos şi să mi-o spânzur de mâinile-mi osoase. Să geamă durerea de durere, aşa ca mine.
Dar răcnesc eu în locul ei, ca să moară tot în mine. Să piară tot înlăuntrul meu, în inima impletită-n aripile minţii mele. Să fiu din nou goală pe dinautru. Dureros de goală pe dinauntru.
Și-mi iubesc durerea. Este tot parte din neantul cutiei toracice abstracte, tot parte din țesuturi vagi, din pori încâlciți și slabi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-mi ce crezi :o3 :