Sweet Fifteen

Ai 15 ani, vrei sa muţi munţii cu visele tale si vrei sa iubeşti.

Vrei sa te apropii de cer, încât întinzi mana vizionar spre gradientele orbitoare de albastru metalic crepuscular. Închizi si deschizi ochii la intervale fixe de timp, simţindu-ti genele pe pometii bruni pronunţati. Nici tu nu stii de ce, insa te gândeşti continuu la cele mai ciudate lucruri. The Smiths si melodiile lor îţi copleşesc conştiinţa. Crezi ca esti profund, te închipui scriitor sau artist in ceva timp. Îţi pare ca deschizi ochii când îi închizi de fapt, ceaţa orbirii nu te sperie, si te doare amar când esti nevoit sa gravezi imagini certe pe retina prea sensibilă. Ti-e teamă de tine, de ne-existenta ta, de modul în care te-ai putea pierde instant. Reacţii tardive te fac sa sughiti si sa imiti plânsul, gândurile disparitiei te macină, ca poate esti privit de cineva, de ceva, de orice, de tot. Totul, simbioza albastrului cu norii, îţi e în mâna. Ridici acea mana iar spre cer, după ce ai restrâns-o câteva minute pentru ca amortise si te furnica.

Fredonezi mut melodii, balade, vieţi. Versurile lor se potrivesc cu tine, pentru ca ai 15 ani si vrei sa simţi totul. Esti vânător de sentimente, absorbi si însusesti. Esti o osmoză de prea multe lucruri, multe necomplementare, multe incat se combina cu pielea ta, cu epidermele fiintei tale si le altereaza. Ti-e lene, absurd de lene, măcar sa retii gândurile tale.

Vrei sa anticipezi viitorul, sa îl petreci într-o secundă, sau poate într-o noapte. Vrei sa-l stii si sa nu te ia prin surprindere, sa nu regreti niciodata nimic. Zici cuvinte absurde si nu realizezi cat dor. Ai doar 15 ani si esti un fraier, muritor, visator....

Incerci sa te indepartezi de realitate si sa ii gasesti substituitori. Nu reusesti, deci te camuflezi in prieteni. Te injuri singur in minte si iti vine sa plangi. Iti curg lacrimile....

..... si le zambesti.

Ai 15 ani, vrei sa te iubesti, si lumea-i asa mare.

Nightside

Mi-am propus ca in ultima saptamana sa fac in sfarsit coperta pentru povestea mea cea noua. Mi-am invins ieri nitel lenea si am incercat ceva-ceva in Photoshop. And that's it : 

N-am prea avut idei, deci e foarte simpla. Insa mi-a placut tipul din imagine. Arata exact ca personajul principal din mintea mea. 

Pentru ca sunt in cautare de o parere, voi pune si prologul aici. E suficient de scurt, si initial a fost o idee pentru colectia "The uglies". Dar a devenit ceva mai mult. Hope you like it. 

 „Contur. 

Contur jilav de poveste rasturnata. De suflet spart.Hai. Accentueaza.

Apasa. Pune presiune pe mana ta. Simte umbra ca si cum ar fi in fata ta. Gandeste-o. Fa-o sa fie tu. Las-o sa te simta. Domin-o. Nu o lasa sa te domine ea. Nu mai crea la intamplare. Priveste-o. Imit-o. Recreeaz-o. Fa-o sa fie tu.

Contur. Asa cum vrei.”

Asa cum vreau eu. Eu vreau urat. Eu vreau degradare. Ne-om. Ne-fiinta. Ne-dominat de frumosul din sufletul meu.

„Domina-l.”

 Pe cine sa domin? Eu vreau urat. Eu vreau degradare.

„Fa-o sa fie tu.”

Nu pot. Cine sunt eu? Sunt nimeni. Nu sunt ne-fiinta. Nu sunt ne-om. Sunt desenator. Eu vreau ceva ne-dominat de frumosul din sufletul meu.

„Nu mai desena. Schiteaza-ti inima.”

N-am asa ceva. Tripp Nightside n-are inima. Are un organ. Are corp. Nu stie ce vrea.

„Gandeste. Simte. Invata sa fii tu. Sa iubesti. Sa gandesti.”

Nu gandesc. Imi las mana sa gandeasca pentru mine. Nu e suficient? Tot ce vreau e sa fac ceva urat. Sa reproduc degradarea pe care toti o emana. Pe care lumea asta blestemata o radiaza. Dar daca incerc sa fac asta, toata lumea imi spune ca ce imi iese e frumos. Eu nu vreau ceva frumos.

„Nu vrei ceva ca sa traiesti?”

Nu, minte idioata. Nu vreau sa traiesc intr-o lume in care uratul e frumos, iar frumosul minte. In care nu exista ceea ce vreau. Nu vreau sa-mi pierd lacrimile intr-o lume coplesita de aparente. Unde substraturile preiau controlul.  

„Atunci fa ceva frumos. Ca ceilalti sa vada ce e cu adevarat urat.”

Ce e urat? Cine e urat? Portretele pe care le fac sunt urate? Eu asa vreau sa fie. Asa ar trebui sa fie. Au cearcane. Au lacrimi in ochi. Au zambete mincinoase. Au parul ciufulit si aspru. Fețe cadaverice. Eu simt. Eu le stiu trecutul. Toate sufera si sunt urate. Si toti cred ca sunt frumoase.

„Contur. Doar contur. Fa asta. Fa doar un contur. O realitate in care sa traiesti doar tu. Degradare. Ne-fiinta. Ne-om. Toti suntem ne-oameni. Egoism. Viata. Gelozie. Bunatate. Viata. 

Viata.

 Contur. Doar un contur. Misca-ti mana pe hartia alba. Impune-i tu sa se miste. Forteaz-o sa fie tu. Gandeste, Tripp. Existi. Fa ceva urat. Creeaza. Elibereaza frumosul din tine. Elibereaza-ma. Esti doar tu... si celalalt tu. Deseneaza. Suntem doar noi doi, Tripp. Doar tu si celalalt tu.

Doar Tripp si Trap.”

Doar noi. Eu. Eu. Si lumea corupta in care fierb. Incepem, Trap.

Revenind la oile mele multicolore si la traficul de unicorni, am avut ieri reintalnire cu clasa de care m-am despartit in vara. Ma rog, gestul in sine a fost dragut din partea fostei diriginte. Insa ne-am dus o gloata de douazeci si sase de persoane (ca vreo zece n-au apucat sa vina) la terasa si-am mancat cate (aproape) o pizza, incat a durat mai mult asteptarea decat pizza in sina. However, desi fiecare a discutat in grupuletul sau, eu m-am simtit bine. Adica, e frumos sa iti vezi dupa o vara unii colegi, sa ii vezi cu o palma mai mari decat tine desi erau pana la nasul tau, sa ii vezi pe toti cum s-au schimbat in trei luni. In doar trei luni. Si ei sa ma vada pe mine. Si eu m-am schimbat. Si inca mult.
Poate am sa pun o poza cu mine aici vreodata. Am zis poate.

Stiu ca ar trebui sa ma plang ca vine scoala, dar eu abia astept sa fiu boboaca. Vreau sa ii vad pe cei care imi vor fi colegi patru ani. Pe cei care ne vor indruma - sau tortura, tot una e - pe parcursul liceului. Vreau sa stiu cum e sa treci pe poarta aia fara sa simt ca nu sunt de-acolo. Ma rog, dau in dramatisme. Dar tot vreau, etc.

Hai ca am scris deja o gramada de aiureli. Bye bye si lenevie usoara.

The betrayal knows her name.

It was one sunny day of September. They were two best friends, Anna and Helen walking in town, who endured a lot to keep their friendship alive.
They met one boy, who was skating with another one.
"Hey, I`m Seth", he said to Helen. "What`s your name?"
"Helen. And she is my best friend Anna."
After an unexpected formal talk, they parted ways - Anna and Helen continued their walk and let those two there. Helen liked him a bit. Besides his sweet look, he seemed to be so charming and easy to talk and told Anna these things. Though, Helen didn`t know what Anna thought about him. Helen only thought about herself and how to talk to him more, in a pretty selfish way.
But three moths passed.
During this time, Helen stayed single and Anna had two or three boyfriends. Of course, every boy liked her.  Helen didn`t care and tried not to be mean and gelous to her. She was her only best friend.
"I must trust her. I must trust her!" she often said to herself.
Helen dreamed to be with Seth, the strange charming skater from that time. She wanted this little thing the most, not knowing that Anna had him in her mind, too. It wasn`t like Anna was messing with every guy she wanted, she was not like that, but she was simply impressed by Seth and interested in him.
Somehow, one evening, Anna greeted Seth again. They talked a lot that time and she told almost all the conversation to Helen. She tried hard to keep a smile on her face and not to be upset, but she couldn`t. Anna was always talking about Seth, about a few coincidences and the more she spoke the more hurt was Helen.
At school, they weren`t talking the way they used to do. Anna was befriending one girl, because she was Seth`s friend, but not only. Helen was something like abandoned, and always felt like crying. She didnt`t know what to do because Anna planned meetings with Seth and with her that new friend, like she was completely determined to go out with Seth...
Helen didn`t know how to act around her anymore, so she avoided Anna. She couldn`t even tell her best friend how she was feeling and kept lying and hiding her anger and sadness. When the two of them were together, they tried to act normally, but when Anna didn`t look, Hellen had tears in her eyes. "But what if we both like him and Anna isn`t actually only bored?" Helen thought. She was let behind by her best friend, and that was the most painful feeling. Her mind was fulled of regrets and of a lot of promises. She still wanted Anna to be her best friend. She wanted to learn how to trust and how to forgive. She wished she had been more courageous and more beautiful. But that were things she couldn`t change.
She wanted to forget she even met that boy, Seth, for her. "OK,then how do I do that?" she asked herself, but there was no answer.
Something changed, and the two girls realized it too late. It was not only because of that boy, it was because they were to different to fully trust each other. A a friendship with no trust, is not a true friendship.

Friendship is not that simple: it actually is both a demanding and rewarding feeling. 
_______________________________________________________________________

Nu ma intrebati de ce am scris in engleza, pur si simplu asa mi-a venit inspiratia. E o scurta poveste, doar din cauza ca ma plictiseam.