Traiectorie

Primul articol din colecția: Trashed and scattered

...beznă.... 

...întuneric...

"...și totuși plin de lumină, atât de plin, încât având numai lumină, aceasta nu întâlnește nimic în cale și este beznă..."

Ți-am zis să pleci, te-am alungat din lumea mea lipsită de virilitate. Am vrut să ieși din mintea-mi pustiită... pentru că mereu erai acolo. Prea mă-nnebuneai cu al tau zâmbet mimetic. Îmi erai suflet și corp, îmi sorbeai viața treptat, puțin câte puțin cu fiecare clipire. Rămâneam, dar numai iubire juvenilă lăcrimândă. Mi-erai indispensabil, mi-erai aer greu și lumină divergentă. Mi-erai Soare, astru pe retina ochilor mei străvezii.

De-asta te-am alungat, am vrut sa pleci. 

Mă doare însă sobru-absența ta. M-am săturat să-mi tremure venele a tine. Umbra-ți de cărbune incandescent mi-a rămas grefată pe a mea. Ce mai pot face acum? Nici nu mai văd un alt soare, nicio constelație, nici nu mai simt viața. Nu-ți mai simt reverberația profundă-n mine. Nu-ți mai pot simți mirosul nevrotic amărui pe existența mea...

...și mă doare. Am vreo scăpare din capcana-ți austeră? Am vreo șansă în viața ta?

Nici nu știi cât regret că ți-am zis să pleci. Mintea-mi tardivă nu știa ce vrea, nu conștientiza dependența de tine. Puteai să rămâi, să nu ma asculți... și să rămâi.

Bloodshot eyes.

Vedeam prin ochi insangerati un praf de vis si-o pulbere de tine. Era atat de plumb, doar ca atat de vie! Iti plimbai mana pe fata mea, iti gravai amprentele in mintea mea. Vedeai prin fatada acra si rigida vizibila tuturor. Simteai neputinta-mi. O sorbeai. Iti placea. Profitai de ea.
Vedeam cu ochi insangerati realitate visinie. Tu o nuantai, o faceai sa fie vie! Imi inlocuiai ambiguul soare, imi absorbeai virilitatea cerului. Iti doreai sa te vad numai pe tine. Simteai nesiguranta si zambeai. Puteai fi totul prin ochi-mi insangerati. Dar ai plecat, iar ochii mi i-ai lasat asa.
Vedeam prin ochi insangerati focul intunecat al privirii tale ce mintea. Dar nu am vrut sa cred in el. Am asteptat pana ai plecat si mi-ai lasat inima scrum. Apoi focul s-a stins, au ramas doar lacrimi jaratice de plumb.
Si chiar si oarba, prin ochi insangerati vedeam fantoma ta. Atat de mult am vrut iubirea-mi sa persiste. Ea era singurul lucru pentru care traiam si muream in fiecare zi in propriu-mi cotidian sumbru. Mi-ai luat lumina, si inima, si gandul. Mi-ai luat totul. Ai lasat in schimb un corp gol, cu ochi insangerati.

Pentru tine... III

Ei bine, inca o etapa a vietii mele se incheie. Nu stiu de ce, si nici momentul exact, dar simt ca se va intampla ceva. Oare e din cauza trecerii timpului? Oare chiar timpul m-a ajutat? Pentru ca ... acum ca se termina aceasta perioada din viata mea... vad ca eu chiar te-am uitat si ca... anul trecut nici nu credeam ca este posibil asta. Nu mai simt nicio gelozie cand imi spui ca esti cu alta, nu mai simt nicio bucurie spontana cand vorbesc cu tine. Daca citesti vreodata asta, sa stii ca m-am mai maturizat fata de acel moment in care ne-am cunoscut. Vai! Eram atat de copilaroasa si atat de infantila, si iubirea mea pentru tine era atat de pura, de verticala! Nu imi pot imagina cum de s-a risipit... cum de s-a lasat purtata de vant, pana s-a indepartat de tot de fiinta mea, de sufletul meu. 

A fost o vreme in care vantul nu o dusese prea departe. Era pe cand incercam din toti porii sa te iubesc, cand ma fortam sa simt asta! Imi doream sa ma gandesc la tine, dar nu mai puteam sa o fac pretutindeni. Nu m-am inteles nici eu macar, de ce faceam asta. Acum cred ca era deoarece imi placea caldura acelui sentiment, si deoarece imi era teama de cat de sumbru putea fi sufletul meu fara el. Dar nu e! E tot cald si bun... 

Aici, iti scriu al treilea bilet pe care sper ca nu il vei primi. Iti vorbeam la inceput despre acest capitol incheiat din viata mea. Acest capitol, pe care la inceput il credeam ca reprezinta doar simplul fapt ca nu mai esti ceva important in sufletul meu, l-am descoperit ca era mult mai mult de atat. Era si faptul ca eu ma schimb mereu si ca nu mai sunt statornica precum eram. Acum sunt ... altfel. Nu mai sunt capabila sa iubesc alta persoana. Tu ai fost singura. Etapa noua a vietii mele sper ca va fi una de fericire, acum, cu inceputul noului an...inceputul clasei a 8-a... Si cu inceputul unei noi iubiri. 

Sa stii, 

Ca iti scriu asta

Cu drag 

Si durere....

N.N.

Si totusi visez...

Aici este poezia cu care am participat la Concursul Libris de pe blogul ............Secrets from Books......... si, desi nu am castigat, mi-a placut enorm de mult sa o compun. 

Si totusi visez....

Visez… acolo, pe edenul pamantean de roua pura, jad lucios,

Cu ochi-nlacrimati de sperante-nsirate pe jos,

Riscand totul pentru ceva incert….

Visez… in paradisul meu inert, incoerent.

Trec… Dintr-una-n alta, din viata-n chin, din chin in iad,

Si totusi sper ca al meu cer alterat

Va reveni la puritatea lui de-odinioara diafana

Aceea, mult dorita de voina mea bolnava.

Traiesc… intr-un cosmar angelic chiar, necunoscut,

Iar viata mea depinde de tot ce tu ai vrut.

Si mi-ai trimis scrisori insangerate

Invelite-n albastrul limpede si mincinos al ochilor tai.

Si le urmez … Le urmez cu tremuranda-ardoare

Vreau sa te am… Nu mai am rabdare!

Sa-ti simt atingerea molatica, evanescenta-ncerc

In mesajul filelor la sfarsit semnate cu-n amplu semicerc…

Himera fiintei tale din neant venita m-a-ndrumat

 Sa uit de tot, de toate,

Sa abandonez vechea mea viata plina doar de necurat

Si sa-mi dezlantui pretutindeni copilaria…. Poate!

Stiu ca usor ma striveste-amurgul simplu, rece

Si stiu insemnatatea unui gest febril, minuscul ce conteaza.

Dar nu fac absolut nimic. Constientizez doar ca am o rana….

Insa te urmez orbeste.

Mai vars o lacrima infometata de tine ce-mi vibra in piept.

Sunt fragila… stiu… dar macar incerc. Si sper…

Ca intr-o noua zi… Cu-n nou hieratic rasarit, 

Cand cea de-a treisprezecea scrisoare se va adeveri,

Privirile noastre vii din nou se vor intalni.

Visez… sa ma inalt din acest haos crud…

Sa vad rasaritul vital … dincolo de treapta lumii mele,

Sa simt ascunsul din ale tale treisprezece scrisori….

Pline de cuvinte dulci… ce dor…

Vreau speranta inapoi! Te vreau pe tine inapoi!

Ma poti auzi? Strig spre tine, cu toata suflarea mea. Strig neincetat, cu glas evanescent, ce abia mai poate indura singuratatea. Toata fiinta mea te vrea inapoi, toata lumea mea iti simte lipsa permanent. Imi tii in tine rasuflarea, mi-ai inchis in tine speranta, m-ai lasat goala pe  dinauntru. Ce pot face fara speranta, ce pot face fara tine? E atat de greu sa supravietuiesc, plang din nou. Nu mai vreau sa sufar. Te rog, raspunde strigatelor mele! Asculta-le! Vino inapoi!
Toata lumea mea iti simte lipsa permanent. Cerul mi-e stricat de nori incarcati cu lacrimi tarzii, soarele mi-e alterat de viata ta, natura mi-e-afectata de zambetul tau acru, iar amarul mi-e-ndulcit de amintirea ta. Deci de ce? De ce nu-mi asculti tipatul crud? Nu vreau decat atat - speranta-mi inapoi... inainte sa fie conjugata de tristetea cu care ma privesti, de departarea cu care-mi vorbesti si de confuzia cu care ma atingi.
Vino! Vino! Vino!
P.S : I`ll never forget you, even if you`d tell me to do so.

Mai pierd o lacrima pe-asfaltul rece... si tac.

Stii? Acel sentiment care te doare, care te striveste, care te leaga permanent? Am ajuns sa cred ca il cunosti. Eu l-am uitat. Hai! Reaminteste-mi-l! Ajuta-ma! Vino din nou la mine... 

Vino din nou la mine cu pasii tai surzi si goi, cu vocea ta silentioasa ce-mi trece prin pori, cu mana ta usoara ce-mi mangaie privirea. Vino din nou la mine, patrunde-n atmosfera de uitare, fa-ma sa-mi aduc aminte... de noi. 

Cum sa uit? Cum pot sa uit? Nu stiu ce fac. Nu stiu ce vreau.

Defapt.... 

Vreau sa vii... ca in visul meu de-odinioara cu ochii trandafirii de lacrimi si buzele sterse de durere. Cu timpul in mana, oprindu-l ca-ntr-un cadru angelic, cu viata in tine. De ce acum nu mai e acea viata in tine? 

Tremur. Spumeg de furie pentru ceva ce uit. De ce uit? 

Hai, aminteste-mi. Aduna-mi parul de pe frunte, cum obisnuiai, cum mereu faceai, cum mereu ma alinai.

Plang. Am ajuns sa plang pentru tine din nou? Dar de ce? 

Nu ai crede ce greu imi e cand te vad pe strada, trecand aievea. Cand esti acolo... mergi... nu ma vezi cum trec efemer pe langa tine. Imi pregatesc cu calm vocea sa te salut... si nu o fac. Mai pierd o lacrima pe-asfaltul rece... si tac. O vezi tu oare vreodata? Te atinge umezeala ei? Intensitatea ei? Durerea ei?

Ce uit de fapt? Te stiu, te simt. Inca te simt. Imi amintesc in tot detaliul ce am simtit. Dar te uit pe tine, sau iubirea pentru tine? Uit durerea sau pe tine? Vreau oare sa te uit pe tine? Nu stiu. Nu cred. Nu pot. 

Cum sa te uit? Si totusi.... lipseste ceva din viata mea. Este acel sentiment.... care te doare, care te striveste, care te leaga permanent. Pe el il uit. Pe tine vreau sa te salvez in inima mea. Pe tine nu te pot uita! 

 I`ll also show you a sweet dream, next night! 

Pierduta-n paradis...

Și cum soarele-mi atinge molatic pielea,
Cum sunt străpunsă de angelică lumină
Cum vie-i a vantului vibrație-aievea
Așa impart cu tine-o așa zisă ”dragoste eterna”.

Cât mi-aș dori să nu mai simt

Viața stropilor de ploaie reci

Căci de tine departe-atunci mă vad

Și tu chiar in neant pleci.

 
Și mă lași singură să-mi pipăi
Singurătatea-n doliul-nfipt în piept,

Pe care-o lacrimă curge în văpăi,
Purtand cu ea un jar de vise
Și ghici ce : tu le-ai făcut scrum.

Cât aș vrea să-mi smulg instant doliul sângeriu

Pe care tu în mine l-ai crescut.

Doliul cu care te păstrez ca pe-un capriciu,

Unul care-mi e vital. Obligatoriu.

Acum, pierdută-n paradis, lumina-mi dăunează

Și viața din juru-mi parcă toată delirează.

M-ascund într-un întuneric animat

Din care m-ai și scos, m-ai și-ngropat.

Primul Impact...

           Iti mai amintesti de clipa groaznica in care ne-am cunoscut? Eram doar doi copii pierduti in lumea lor, ce nu cunosteau pe-atunci durerea.

Erai in umbra mea. Mergeai agale in spatele meu. Te simteam. Vroiam sa incetinesc, sa treci pe langa mine, sa ma observi. Cand in sfarsit ai facut-o, m-am pierdut in ochii tai albastri-verzui, ce ma priveau insistent cu un aer ferm de superioritate. Ca o neindemanatica, mi-am scapat cartea ce o aveam in mana drept in fata ta. Te-ai aplecat, mi-ai pus-o intre palmele cu palmele tale aspre si grosolane si mai salutat. Am mers mai departe amandoi incetinind timpul…. Pentru ca nici macar el nu indraznea sa intervina intre noi.

Dar… vezi tu…. eu inca imi amintesc aceasta clipa care pentru tine nu mai inseamna nimic ca intriga durerii mele, drept primul impact cu suferinta, drept…. mugurele mort al iubirii mele fata de tine. Tu… tu! Firea ta m-a facut sa cred in “dragostea la prima vedere” si in povestile cu final fericit. M-ai facut sa cred chiar ca traiesc una, ca sunt eu acea printesa ce a si-a scapat pantoful pe scari si printul l-a adus inapoi. Doar ca in basmul meu am fost eu cea invinsa de zmeul neinduplecat al lumii mele – propria-mi iubire. Ai reusit tu sa imi schimbi viata, dar ai plecat brusc din cea noua. Ai reusit tu sa redefinesti gramatica, sa revolutionezi ideile tuturor, sa extermini singularul persoanei, dar ti-ai abandonat rolul. Acum nu mai exista “noi”, exista doar lacrimi, “eu” si “tu” – care pentru mine nu mai existi…. Care ai pierit in ochii mei.