Vedeam cu ochi insangerati realitate visinie. Tu o nuantai, o faceai sa fie vie! Imi inlocuiai ambiguul soare, imi absorbeai virilitatea cerului. Iti doreai sa te vad numai pe tine. Simteai nesiguranta si zambeai. Puteai fi totul prin ochi-mi insangerati. Dar ai plecat, iar ochii mi i-ai lasat asa.
Vedeam prin ochi insangerati focul intunecat al privirii tale ce mintea. Dar nu am vrut sa cred in el. Am asteptat pana ai plecat si mi-ai lasat inima scrum. Apoi focul s-a stins, au ramas doar lacrimi jaratice de plumb.
Si chiar si oarba, prin ochi insangerati vedeam fantoma ta. Atat de mult am vrut iubirea-mi sa persiste. Ea era singurul lucru pentru care traiam si muream in fiecare zi in propriu-mi cotidian sumbru. Mi-ai luat lumina, si inima, si gandul. Mi-ai luat totul. Ai lasat in schimb un corp gol, cu ochi insangerati.
Ce frumos!Şi totuşi trist..:(.De ce eşti atât de tristă când ar trebui să fi fericită?
RăspundețiȘtergerePur si simplu asa scriu. :D Nu pot scrie fericit, orica as incerca :(
ȘtergereE incredibil cum tristetea ii face pe oameni sa creeze asa frumos :c
RăspundețiȘtergere>:D< Cat ma bucur sa aud ca iti place :*
ȘtergereSuperb scrii.. ai un stil aparte
RăspundețiȘtergereMercii >:D< Nici nu ai idee cat ma bucur sa aud asta :*
Ștergere