"In saracia sentimentelor si gandurilor mele, cuvintele tineau loc de orice, erau forma lasitatii mele in fata realitatii celei adevarate, forma labartata de a fi a cuiva care nu e, care se face ca e, care-si cauta un inlocuitor, imaginea isterica a deficitului meu de viata."

luni, 8 iulie 2013

Conspirația I

V-aţi gândit vreodată la coincidenţele ce ne determină drumul în viaţă și la concursurile de împrejurări? Probabil că vă întrebaţi la ce mă refer când vă întreb ciudățenii din senin. Acest subiect, pe care încerc să îl abordez pentru prima oară în vreo postare, este prea vast ca eu, la cei paişpe ani ai mei, să-l dezbat pe de-antregul. 
Dar vreau doar să ne gândim puţin. Recent m-am uitat la un anime, în care protagonistul credea ca totul din jurul său este o conspirație. Că cineva, undeva, "conspirează" ca el să reușească sau să eșueze. Cu alte cuvinte, duce coincidența la un nivel înalt. Întai am crezut că tipul e smintit și că îi lipsesc câteva rotițe. Dar m-am gândit, la rândul meu, un pic. Am dat la o parte umorul crud pe care serialul îl emana... și am ajuns la concluzia că, până în punctul în care aduce situația la un ridicol amar, omul acela are dreptate.
Nu vi se pare o coincidență că ne-am întâlnit la un moment dat cu cineva, apoi devenind cei mai buni prieteni? Sau că mai multe persoane ajungem în aceeași clasă? Că unii dintre noi ne alegem aceleași viitoruri, aceleași meserii? Cred că, așa cum îi plăcea eroului meu să o numească, pot toate fi numite -la figurat - "conspirații". Și aș putea continua cu exemple.  
Bineînțeles, undeva între coincidență și realitate apare și altceva. Personalitatea, talentul, modurile de a reacționa, diferențele de aptitudini. Nu toți cei care își aleg un viitor îl dobândesc în același mod. Unii chiar renunță la jumătatea drumului.
Și am ajuns în punctul în care deja coincidența se separă, încet, de ceea ce noi numim cotidian. Devine un automatism subtil, pe care rareori îl percepem sau îl băgăm în seamă. De ce? Poate din comoditate, poate doar din cauză că nu toți oamenii cred în hazard. Mulți oameni consideră că lucrul despre care eu scriu nici măcar nu există. Și nu mă deranjează, pentru că știu că e posibil ca punctul meu de vedere să fie eronat. Dar cum eu sunt radicală și greu îmi modific modul în care văd lucrurile.
M-am amețit. Da, subiectul ăsta e prea greu de dezbătut pentru cineva care nu a studiat nimic înainte. Însă voi continua într-o altă postare, când voi fi mai bine informată și când voi găsi mai ușor cuvintele cu care să mă exprim. Evident, acum am eșuat. 


6 comentarii:

  1. Daca in viata ar exista numai ,,conspiratii" viata ar fi mult mai simpla.Nu ne-am mai bate capul cu nimic pentru ca indiferent daca ne zbatem sau nu, am ajunge in acelas punct.Ceea ce este fals.
    Cu toate ca uneori imi place sa cred ca acolo, sus, exista cineva care ne mai ,,ghideaza" din cand in cand sa n-o luam pe aratura.^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place ideea ta, e ceva la care nu m-am gandit. Asta poate pentru ca eu, personal, evit orice care m-ar putea face sa-mi stric viata. Nu ma lasa constiinta sa mi-o stric, ma simt datoare fata de cei ce ma iubesc.
      In orice caz, iti multumesc ca ai venit cu o parere care sa ma faca sa mai meditez pe subiectul asta. Te-am pupat :*

      Ștergere
  2. Ştii ce cred eu? Cred că defapt soarta este o conspiraţie. Norocul şi ghinionul de asemenea ,,conspiră". Uneori mă simt ca o ratată care trece doar prin viaţă că nu are altceva mai bun de făcut.Chiar dacă ar exista aceste ,,conspiraţii",noi trebuie să luptăm cu toate aremele posibile ca să ieşim cu bine din lupta care urmează să se dea între noi şi ei.Defapt,noi suntem centrul propriului nostru univers.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm... cred ca asa am zis si eu :))) sau cel putin la asta m-am gandit ...

      Ștergere
  3. Viaţa fiecărui om e o cale către sine însuşi, încercarea unei căi, intuirea unei poteci. Nimeni nu a fost vreodată pe de-antregul el însuşi; şi cu toate astea, fiecare tinde spre asta, unul mai înăbuşit, altul mai senin, fiecare cum poate. În fiecare suferă creaţia, în fiecare s-a întrupat spiritul, în fiecare se crucifică un Mântuitor. Venim din acelaşi abis însă fiecare tinde, ca o încercare şi o aruncare din adânc, către propriul său Ideal: ne putem înţelege unul pe altul, dar de explicat se poate explica fiecare doar pe sine însuşi.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi ce crezi :o3 :